"Reglementarea in domeniul muncii este complicata, confuza uneori, iar contributiile sunt foarte mari, iar rezultatul este munca la negru, grad redus de declarare a salariilor mari, costuri administrative mari pentru angajatori si stat. Ceea ce inseamna ca din cauza contributiilor sociale mari cota unica nu si-a atins scopul de a scoate la lumina salariile mari".
El spune ca oamenii de afaceri romani vor un sistem de contributii sociale echitabil, simplu si eficient, iar solutia ar fi simplificarea legislatiei, implementarea unei logici simple si eficiente de calcul, dar si largirea bazei de impozitare.
"Betivii cum fac? Nu merg drept, tocmai ca sa fie stabil. Nu putem vorbi de stabilitate daca nu avem o baza larga de impozitare", a mai spus Biris .
In ceea ce priveste scutirea de impozit a profitului de reinvestit, dar si scutirea de impozit pe profit pentru investitiile noi oamenii de afaceri spun ca aceste masuri trebuie implementate urgent pentru a relansa economia.
Europa este o "cum ar fi pe care am moștenit-o"
Robotul ADN ar putea ucide celulele canceroase
SARS a fost o boală relativ rară; la sfârșitul epidemiei, în iunie 2003
"Nu a fost luata pana acum nicio masura de relansare economica. Guvernului ii este frica sa ia masuri de acest tip (scutiri la plata impozitului, n.r.) pentru ca ar putea avea efecte perverse. Nu trebuie sa le fie, doar impreuna putem face un proiect de relansare economica", a declarat Alin Burcea presedintele Paralela 45 si cofondator al Forumului Investitorilor Autohtoni.
El s-a referit si la masuri adoptate de Guvern cu scopul de a ajuta mediul economic, dar care in realitate nu au avut acest efect.
Avem un sentiment de stagnare, desi Romania sta mai bine ca alte state la indicatorii macroeconomici", a spus Burcea.
Ioan Niculae , presedintele Forumului Investitorilor Autohtoni, a aratat ca masurile adoptate de Guvern sunt mai degraba coercitive, si nu stimulative pentru economie, ducand la inchiderea unor ramuri intregi ale economiei si intrarea in insolventa a multor companii.
Vezi și
Reformele economice s-au impiedicat mereu de politicieni.
Si mai rau este faptul ca analistii nu cred ca anul 2013 va aduce mari schimbari in aceasta tendinta, avand in vedere si slabiciunea economica la nivel european, dar si lipsa de interes a clasei politice de lua masurile necesare.
"Nu am avut reforme economice in acest an, am avut doar masuri de peticire sau de cosmetizare a economiei. Nu am avut masuri care sa inverseze trendul de stagnare economica in care am intrat", a declarat profesorul de economie Bogdan Glavan, pentru Ziare.com.
In plus, putinele masuri care au fost luate au vizat o categorie restransa si nu au avut, prin urmare, un impact important pentru economie per ansamblu.
"Sunt modificari foarte mici, pentru anumite categorii de interese. Intotdeauna vor fi efecte negative si efecte pozitive. Nu am avut o strategie si nici nu puteam avea, cu un guvern in tranzitie", a explicat Glavan.
Singura bila alba pentru economia Romaniei ar fi acordul semnat cu Fondul Monetar International, Comisia Europeana si Banca Mondiala, care a adus un plus de incredere in ochii investitorilor, efectul pozitiv resimtindu-se si in rata scazuta la care Romania se poate finanta de pe pietele externe. Astfel, pe 31 octombrie, Ministerul Finantelor Publice a reusit sa atraga o suma de 1,5 miliarde de euro de pe pietele internationale de capital, in urma unei emisiuni de obligatiuni de stat denominate in euro, la un cost mediu de 5,04 la suta. Acesta reprezinta minimul istoric al emisiunilor suverane realizate de Romania.
"Un lucru bun este, a fost si va fi acordul cu FMI. Continuarea si respectarea lui asigura o stabilizare, un climat stabil macroeconomic. Fara el, lucrurile s-ar putea inrautati", a comentat Radu Ciofu, analist la Transilvania Capital, pentru Ziare.com.
Potrivit spuselor sale, alta masura buna, dar cu efecte mici, a fost si cresterea salariilor bugetarilor, care a adus un plus de incredere. "Sunt oameni care ar putea sa cheltuiasca mai mult, dar, din cauza lipsei de incredere, stau cu banii la saltea. Unii ar putea sa faca mai mult, dar, de frica, nu fac nimic, prefera sa stea cu banii in banca", a subliniat Ciofu.
De asemenea, un efect pozitiv, insa pe termen mai lung, il are intrarea in insolventa a companieiHidroelectrica, a precizat el.
In schimb, un impact negativ l-a avut scandalul politic legat de suspendarea presedintelui Traian Basescu. "A avut un impact negativ asupra leului si asupra perceptiilor strainilor despre Romania", a precizat Ciofu.
Ce ne aduce 2013
Analistii nu sunt prea optimisti nici in privinta anului viitor, cand ar trebui, cel putin pe hartie, sa avem parte de reforme in domeniul fiscalitatii, precum si de privatizari.
Reforma sistemului de pensii, scaderea TVA pentru alimente sau impozitarea progresiva ar fi benefice, dar sunt foarte putine sanse ca acestea sa aiba loc. "Este putin probabil sa se intample toate sau cele majore. In ceea ce priveste reforma pensiilor, nu este nici o fel de reforma in esenta. Problema cu sistemul public de pensii este de nerezolvat. In esenta, sistemul public de pensii trebuie desfiintat. Nu vom avea nici un fel de alta solutie, vom avea doar incercari, pas cu pas, de a constientiza publicul ca nu ai ce pensii sa mai oferi", a explicat Bogdan Glavan.
In privinta reducerii taxei pe valoarea adaugata pentru alimente, profesorul de economie este de parere ca va servi, mai degraba, unui grup de interese, nu publicului larg. "Imi este foarte teama ca o scadere localizata a TVA este facuta pentru un grup de interese, nu pentru cetateni. Este impachetata astfel incat sa fie agreata de romani, pentru ca romanii cheltuie foarte multi bani pe alimente, insa, prin efectele sale perverse - va creste dificultatea controlului - si prin faptul ca va crea o categorie de agenti economici avantajati, ma tem ca acesta, de fapt, interesul urmarit de guvernanti, nu mancarea mai ieftina pentru cetateni. Asta este o consecinta colaterala", a opinat Glavan.
Nu in ultimul rand, el sustine o scadere masiva a fiscalitatii si a cheltuielilor publice, precum si desfiintarea unor ministere. "Nu avem nevoie de o multime de ministere, nu avem nevoie ca statul sa gestioneze o multime de activitati, de cai ferate, pana la Ministerul Turismului, pe care multa lume zicea ca l-ar desfiinta daca ar fi la putere, dar, in noua conjunctura, nimeni nu-l desfiinteze. Nu are ce cauta statul sa vina sa colecteze o treime din venit cotizatie pentru pensii, cata vreme la pensie nu vom mai primi nimic, poate doar o mica fractie din ceea ce varsam", a completat profesorul de economie.
De ce nu se doreste privatizarea companiilor de stat
Desi, pentru 2012, FMI ceruse Romaniei sa efectueze mai multe privatizari, guvernantii au invocat fie lipsa de interes a investitorilor, fie momentul neprielnic, amanandu-le.
"Aici FMI preseaza si este un aspect pozitiv. Ei tot fac presiuni sa fie privatizate companiile de stat, insa lucrurile se misca foarte incet si nu cred ca la anul sa se miste mai repede", a explicat Ciofu.
"Mai e si un caz punctual pentru care companiile nu mai sunt de vanzare: descoperirile de gazdin Marea Neagra. Se vorbea de vanzarea Petrom, Transgaz. Dintr-o data, s-au gasit zacaminte foarte importante in Marea Neagra si au spus ca-i ceva ca nu s-a luat in calcul. Acum statul nu mai este interesat sa vanda. Faptul ca nu s-a vandut atunci la o valoarea mica este un lucru bun. Depozitele alea cres valoarea companiei. Petrom scoate gazul, dar transfera prin Transgaz, sunt mai multe companii care beneficiaza. Sunt mai multe companii care trebuie reevaluate", a adaugat analistul.
Oricare va fi guvernul in urma alegerilor de pe 9 decembrie, va trebui sa respecte un lucru: deficitul de 2 la suta agreat prin acordul cu FMI. Astfel, orice masuri economice luate trebuie sa nu afecteze acest indicator. "Spatiul de manevra - si nu conteaza ce partid politic vine - este foarte limitat. Daca vrei sa vii cu o masura, trebuie sa te limitezi la plafonul ala", a conchis Ciofu. http://www.ziare.com/
Comerțul în România în perioada 1937-1939
Ramurile cele mai importante ale industriei erau industria petroliferă și cea a gazelor naturale. Principalele resurse de petrol se găseau la poalele Carpaților lângă Ploiești, la intrarea dinspre Pasul Predeal. Producția de păcură era controlată în mod rigid de către guvernul român, deși anumite companii străine aveau interese mari față de aceasta. Producția totală de păcură era de 6,240,000 tone în anul1939. Exporturile totale de produse petrolifere erau de 9,313,000,000 lei, un leu având valoarea de $.006.
Sarea și tutunul erau monopoluri de stat. Tutunul ce provenea în cea mai mare parte din Câmpia Dunării, era de proastă calitate, însă era sursa principală de venit a localnicilor. În comparație cu tutunul balcanic, tutunul românesc avea o frunză slabă și era netratat.
Industria extracției și prelucrării cărbunelui era limitată la regiunea Anina din Banat, însă cărbunele extras era de foarte bună calitate. La Anina se produceau 300,000 tone de cărbune anual. Cărbunele extras de la Sacu, Doman și Ocna de Fier era livrat unor oțelării importante. Se spunea în acea vreme că în regiunea Hunedoara, la sudul localității Deva ar exista resurse nedescoperite.
Lignitul era extras în mari cantități din regiunea Hunedoara și din regiunea dintre Vârciorova și Bacău, însă cele mai importante zăcămite se aflau în Muntenia și Moldova. Producția totală de lignit în 1937 era de 2,183,508 tone.
Antracitul era extras din districtul Gori de la Schela și din Moldova și Muntenia, însă cantitatea totală nu depășea 201,000 tone.
Gazele naturale erau exploatate pe scară largă în regiunile Sărmășel, Zau de Câmpie, Șaroș pe Târnave, Bazna și Copșa Mică dinTransilvania. Era exploatată o suprafață de 114 km pătrați; în general 140,000,000 metri cubi de gaz metan puteau fi extrași de pe un kilometru pătrat.
Industria oțelului se afla în Banat, fiind în legătură cu minele de cărbune de acolo, având o producție anuală de 129,060 tone în 1937.
Pescăriile din regiunea Dunării erau de o importantă valoare comercială și după pescăriile de pe Volga, pescăriile din josul Dunarii, de lângă Giurgiu și Oltenița, Călărași, Cernavodă și Hârșova și cele de lângă Ostrov, erau cele mai extinse si mai bogate din Europa. Pescuitul din lacuri era neînsemnat, însă producția anuală a Deltei Dunarii era de aproximativ 9,000,000 kilograme.
România era una dintre cele mai bogate țări din sud-estul Europei în ceea ce privește grânele. Muntenia și Basarabia produceau de două ori mai mult decât cantitatea produsă în Transilvania. Producția totală era doar puțin mai scazută decât cea a Germaniei și reprezenta o cincime din cea a Canadei. Grâul era de calitate foarte bună și era recoltat în mare măsură mecanizat, iar fermele românești erau bine dotate.
Exportul de grâu a scăzut în mod considerabil din 1914, deși în 1911 reprezenta 70% din valoarea totală a exporturilor. De atunci locul a fost luat de exportul de gaze naturale. Principalii clienți pentru exporturile de grâu erau țări ca Belgia, Olanda, Germania și Marea Britanie.
Industria de prelucrare a lemnului exporta în 1938 produse în valoare de 2,465,000 lei.
Economia românească la sfârșitul anului 1989[modificare | modificare sursă]
Economia de comandă-control
Stadiul de dezvoltare la care ajunsese economia României la sfârșitul anului 1989, după mai bine de patru decenii de guvernarecomunistă, este evidențiat prin trăsăturile de bază ale mecanismului de funcționare a vieții economice și sociale din acea perioadă. Una dintre trăsături era dominația proprietății socialiste, de stat și cooperatiste, monopolul acesteia în toate ramurile economiei naționale, care și-a pus amprenta asupra funcționării întregului sistem economic românesc.
Astfel s-a impus conducerea unitară centralizată, cu ajutorul planului național unic al întregii activități economice și sociale. Planificarea centralizată a dezvoltării întregii economii naționale, realizată pe cinci ani și anual, era mijlocul principal de dirijare și corelare ex-ante a activității agenților economici din toate ramurile producției naționale. La nivelul macroeconomiei s-au pus bazele strategiei generale de dezvoltare economico-socială și tacticii de urmat, până la etajele inferioare ale economiei. În aceste condiții, activitatea agenților economici și, în general, macroeconomia, se desfășurau potrivit normelor și reglementărilor stabilite de sus în jos, în concordanță cu indicatorii economico-financiari din planul național unic. Prin exercitarea capacității de decizie, în problemele fundamentale ale activității economice la nivelul macroeconomiei, autonomia managerială a agenților economici era limitată la elemente de mică importanță pentru strategia și tactica întreprinderii. Piața era considerată o componentă pașnică a sistemului economic, rolul ei reducându-se, în principal, la desfășurarea actelor de vânzare-cumpărare, legate de aprovizionarea tehnico-materială a întreprinderilor și de trecere în consumul populației a bunurilor economice necesare.
Prețul, dobânda, creditul, salariile, impozitele și taxele erau dirijate de la centru, prin planul național unic, fără să reflecte prin nivelul și evoluția lor, raportul real dintre cerere și ofertă pe piața internă, dar nici condițiile de pe piața internațională. Concurența nu mai avea rolul de a regla piața, de aceea eficiența și rentabilitatea activității agenților economici nu reflectau realitățile interne și internaționale. Resursele economice erau alocate centralizat, prin planul național, iar agenții economici nu mai dispuneau de autonomia și libertatea necesare folosirii propriilor mijloace economico-financiare.
Procesele de modernizare și retehnologizare a capacităților de producție erau dirijate centralizat prin planuri și programe speciale, adoptate pe ramuri și subramuri, sau chiar pe ansamblul economiei naționale. Relațiile economice extene ale României erau organizate și se desfășurau pe planul național unic, iar acțiunea agenților economici în acest domeniu era în mare măsură supusă conducerii centralizate a economiei naționale. Echilibrarea balanței comerciale se realiza prin creșterea forțată a exporturilor și reducerea drastică a importurilor, având consecințe grave asupra satisfacerii cererilor de pe piața internă și dezvoltării economiei pe termen mijlociu și lung. Eficientizarea comerțului exterior era concepută și urmărită la nivel macroeconomic, iar agenților economici nu li se permitea să adopte cele mai bune măsuri și să folosească cele mai adecvate mijloace economico-financiare. Nu exista interesul necesar găsirii unor modalități mai eficiente de conducere a afacerilor internaționale.
Veniturile salariaților și ale țăranilor nu reprezentau eficiența reală a activității depuse de fiecare lucrător, ci de o eficiență globală. Producătorii direcți ai bunurilor economice erau tot mai mult îndepărtați de rezultatele muncii lor. Din cauza fenomenului de înstrăinare economică, oamenii au început să manifeste un comportament individual și colectiv bazat pe nepăsare și lipsă de răspundere, cu consecințe directe asupra motivației muncii. Au existat și o serie de încercări eșuate de perfecționare a mecanismului economic, cu scopul de a crește nivelul rentabilității și competitivității.
Dezvoltarea economico-socială
Stadiul de dezvoltare economico-socială a României poate fi caracterizat prin urmărirea indicatorilor macroeconomici care exprimă potențialul și nivelul economiei, structura acesteia, eficiența folosirii factorilor de producție și gradul de competivitate internațională,nivelul de trai al populației. În perioada 1950-1989, creșterea economică a avut un caracter extensiv, mai ales după 1970, când s-a accentuat preponderența acțiunii factorilor cantitativi în susținerea indicatorilor macroeconomiei. Deceniul 1970-1980 a marcat cea mai puternică extindere a câmpului de producție în întreaga economie, în afară de industrie, unde extensivitatea dezvoltării a fost deosebit de puternică. Produsul social a înregistrat o creștere rapidă față de venitul național, fapt ce a dus la scăderea ponderii venitului național în cadrul produsului social. Fiecare unitate de venit se obține în acest caz cu cheltuieli materiale din ce în ce mai mari.
În deceniul 1970-1980 a fost înregistrată o rată de acumulare ridicată, în medie anuală de 35,7%, cea mai mare parte a investițiilor fiind orientate către industrie. Referitor la contribuția ramurilor la crearea venitului național, tendința dominantă care s-a manifestat în această perioadă a fost legată de schimbarea caracterului structurii de ramură, din agrar industrială în industria agrară.
În 1989, industria și construcțiile deveniseră sectoarele preponderente ale structurii de ramură ale producției naționale. Această tendință a fost rezultatul creșterii semnificative a venitului național creat în industrie, și a a unei creșteri mai reduse a venitului național creat în agricultură. Populația ocupată a înregistrat creșteri în industrie și construcții și scăderi în agricultură. Ponderea industriei în volumul fondurilor fixe ale economiei naționale a crescut, iar ponderea agriculturii a scăzut. Din volumul total al investițiilor din perioada 1950-1989, industria a primit cea mai mare parte, în timp ce agricultura a primit o parte redusă.
Caracterizarea în ansamblu a stadiului dezvoltării economico-sociale se obține prin combinarea indicatorilor de nivel, raportați la populație, cu indicatorii eficienței. Față de media europeană a PIB pe locuitor în 1988, de 9725 de dolari americani și de cea mondială, de 3853 de dolari, România cu 2624 de dolari avea un nivel de aproape 3,7 ori mai scăzut decât cel european și se afla sub nivelul mediu mondial. În ceea ce privește indicatorul PNB (produs național brut) pe persoană activă (productivitatea muncii sociale), față de o medie europeană de 17,217 dolari și de o medie a țărilor dezvoltate de 32,793 dolari, la nivelul anului 1988, România se prezenta la un nivel mai scăzut de 3,74 ori și respectiv de 7,13 ori. Sub aspectul randamentului la cereale, România se situa, la sfârșitul anului 1989, pe unul din ultimele locuri în Europa. Nivelul înregistrat de țara noastră la consumul de îngrășăminte chimice la hectar și la numărul de tractoare ce reveneau la o mie de hectare era de peste două ori și respectiv șase ori mai scăzut, la acești doi indicatori, față de media țărilor europene dezvoltate. De asemenea, producția medie pe vacă furajată a fost în România în anul 1988, de 1955 kilograme, față de media europeană de 3161 kg și media țărilor dezvoltate de 4120 kilograme. Locul României în ierarhia mondială se poate reflecta și cu ajutorul indicatorului volumului exporturilor pe locuitor. Acesta era în 1988 de 453 de dolari americani pe cap de locuitor, față de media europeană de 1885 de dolari și de o medie a țărilor europene dezvoltate de 3635 dolari. În 1989, s-a înregistrat un excedent al contului curent al balanței de plăți de 2,8 miliarde dolari, folosit pentru lichidarea datoriei externe și creșterea rezervelor internaționale ale României.
Situația în decembrie 1989
La data de 21 decembrie 1989, România avea un produs intern brut de 800 miliarde de lei, adică de aproximativ 53,6 miliarde de dolari, și un curs mediu de schimb de 14,92 lei pentru un dolar[6]. Exporturile României totalizau, în anul 1989, 5,9 miliarde de dolari[7]. Datoria externă a țării, în valoare de 11-12 miliarde dolari[7], era achitată integral, din februarie 1989[6]. În jur de 58% din venitul național era realizat de industrie și 15% de agricultură[6]. Populația salariată reprezenta peste 73% din cea ocupată[6]. Salariul minim era de aproximativ 2.000 de lei, adică 135 de dolari[6]. România avea peste opt milioane de salariați și 3,6 milioane de pensionari[6]. Peisajul bancar cuprindea cinci instituții - Banca Națională a României, Banca Română de Comerț Exterior, Banca pentru Agricultură și Industrie Alimentară, Banca de Investiții și Casa de Economii și Consemnațiuni.
http://ro.wikipedia.org/
Eficienţa economică în ţările cu economie de piaţă
Obiective
- Conceptul de eficienţă economică
- Factorii de creştere ai eficienţei economice şi formele sale
- Productivitatea factorilor de producţie
- Productivitatea muncii şi formele productivităţii muncii
- Factorii care influenţează productivitatea muncii
- Căile de creştere a productivităţii muncii
1.1. Conceptul de eficienţă economică şi formele sale
Eficienţa economică reprezintă una dintre categoriile cele mai generale ale economiei de piaţă. Ea exprimă forma concretă pe care o impune piaţa pentru relaţiile dintre rezultate (efecte) şi cheltuieli (eforturi) în cadrul activităţii fiecărui agent economic pe ansamblul economiei. De aceea, eficienţa economică este considerată o componentă principală a raţionalităţii acţiunii umane. Aceasta înseamnă că fiecare agent economic doreşte să-şi atingă scopul propus cu un efort cât mai mic. Astfel, activitatea agentului economic este considerată eficientă atunci când încasările obţinute prin vânzarea rezultatelor pe piaţă depăşesc cheltuielile care s-au făcut.
În expresia generală, eficienţa pune în relaţie rezultatele sau efectele unei activităţi cu cheltuielile (eforturile) depuse atât la un moment dat cât şi pe o perioadă de timp. Eficienţa economică poate fi interpretată sub două aspecte:
a) ca randament al utilităţii şi combinării forţei de producţie
b) sub forma consumului forţei de producţie unde eficienţa economică apare ca raport între veniturile realizate şi factorii de producţie consumaţi.
În raport de aceste două modalităţi de exprimare, sporirea randamentului factorului presupune fie mărirea efectelor utile la unitatea de efort depus, fie micşorarea cheltuielilor de resurselor pentru obţinerea rezultatelor utile scontate.
La o analiză mai aprofundată a corelaţiei Rezultate /Cheltuieli sau Efecte / Eforturi, ies în evidenţă următoarele aspecte de care agentul economic trebuie să ţină seama:
1) se impune ca rezultatul sau efortul util să fie apreciat din 3 puncte de vedere:
a) material
b) valoric
c) social
a) Efectele în expresie materială caracterizate în bunuri materiale şi servicii realizate din acest punct de vedere problemele esenţiale este ca acestea să răspundă cantitativ, structural şi calitativ trebuinţelor totale ale ţării respective;
b) Atât la nivel micro şi macro, aceste rezultate să se exprime prin mai mulţi indicatori ca de exemplu produsul naţional net, produsul intern brut sau produsul naţional brut, productivitatea netă, profit, etc.
c) Ca efect social, rezultatele sau efectul util trebuie să ducă la îmbunătăţirea nivelului de instruire, etc. Numai în măsura în care se iau în considerare şi se armonizează toate cele 3 aspecte se poate asigura un înalt efort util în activitatea economică.
2) determinarea efortului, adică a consumului de muncă de resurse naturale şi de capital pentru obţinerea unui anumit efect trebuie privit la rândul său sub două aspecte:
a) ca un consumator efectiv de muncă sub forma capitalului fix (amortizare), a capitalului circulant cât şi a salariilor
b) ca un consumator de resurse sub forma repartizării sau alocării lor într-un anumit sector de activitate
În practica optimizării activităţii economice principalele criterii de apreciere a eficienţei economice pot fi sintetizate în următoarele:
1) maximizarea atragerii populaţiei în vârstă aptă de muncă la desfăşurarea unor activităţi socialmente utile;
2) maximizarea productivităţii muncii;
3) maximizarea gradului de valorificare a resurselor naturale;
4) maximizarea efectelor nou create la fiecare unitate de efort integral depus;
5) minimizarea cheltuielilor de resurse pentru atingerea efectelor dorite.
În concluzie, rezultă că cerinţele eficienţei economice privesc maximizarea rezultatului concomitent cu minimizarea cheltuielilor, precum şi optimizarea folosirii resurselor de muncă, resurselor materiale şi băneşti. În literatura economică se arată că eficienţa economică poate fi analizată şi cercetată din următoarele puncte de vedere:
a) Din punct de vedere al fazelor reproducţiei sociale se disting următoarele forme:
1) eficienţa producţiei şi a cercetării ştiinţifice
2) eficienţa repartiţiei
3) eficienţa schimbului
4) eficienţa consumului
b) Din punct de vedere al diviziunii muncii pe ramuri există eficienţă activităţii în industrie, agricultură, construcţie, transporturi, turism, comerţ învăţământ
c) Din punct de vedere al forţei de producţie folosită în activitatea economico-socială:
1) eficienţa utilizării resurselor umane sau a forţei de muncă (W)
2) eficienţa utilizării sau a randamentului capitalului productiv (atât fix cât şi circulant)
3) eficienţa utilizării resurselor naturale sau a factorului pământ.
4) eficienţa investiţiilor productive sau a acumulărilor, a creşterii economice
d) Din punct de vedere al formei de exprimare a eficienţei economice poate fi:
1) în mărimi absolute
2) în mărimi relative
Eficienţa economică este o categorie complexă de largă aplicabilitate. Practic, toate activităţile şi procesele economico-sociale în care se consideră forţă de muncă, resurse naturale şi băneşti în scopul obţinerii unor rezultate economice şi sociale trebuie să fie analizată prin prisma eficienţei lor
1.2. Factorii de creştere ai eficienţei economice
Eficienţa economică constituie măsura valorificării resurselor disponibile în societate la un moment dat, dar în acelaşi timp şi premisa realizării unei creşteri economice intensive. La nivel macro există factori direcţi cât şi factori indirecţi care contribuie la creşterea eficienţei economice.
Factorii direcţi se prezintă sub forma unor măsuri tehnice concretizate în următoarele acţiuni: perfecţionarea organizării producţiei şi a muncii, perfecţionarea calificării personalului lucrător.
La factori indirecţi sunt consideraţi dezvoltarea învăţământului şi a cercetării ştiinţifice, sporirea numărului de invenţii şi a cercetării ştiinţifice, sistemul de preţuri şi pârghiile financiar bancare cât şi aplicarea unor stimulente materiale. La nivel microeconomic acţionează:
a) cunoaşterea şi anticiparea cererii pe piaţă (studii de marketing);
b) promovarea tehnologiei moderne care au ca rezultat creşterea activităţii;
c) reducerea costurilor;
d) îmbunătăţirea calităţii producţiei;
e) alegerea celei mai bune metode de management de gestiune economică
1.3. Productivitatea factorilor de producţie
Expresia sintetică a raţionalităţii şi eficienţei în orice activitate economică este categoria denumită productivitate. Aceasta reprezintă rodnicia sau randamentul sau eficienţa de producţie utilizată în activităţi care au ca rezultat bunuri de producţie utilizaţi în activităţi care au ca rezultat bunuri economice. În sensul cel mai general, termenul de producţie apare ca o însuşire a unui lucru sau serviciu de a fi productiv. Potrivit acestui înţeles, considerând munca factor de producţie, proces conştient specific omului, această productivitate a muncii se deosebeşte de productivitatea resurselor naturale, de productivitatea sau randamentul capitalului care exprimă rodnicia acestora în producţia unor bunuri materiale. nivelul producţiei în general se determină ca raport între producţia obţinută într-o unitate economică, întreprindere ramură sau economie, factori simplificată în realizarea ei.
