vineri, 4 mai 2012

Plata pentru AdWords


Probleme legate de plăţi şi de taxe

Ce este suma datorată ?

Suma datorată este valoarea tuturor costurilor pentru care aţi fost facturat, minus plăţile aplicate. Când examinaţi Suma datorată, reţineţi următoarele:
  • Costurile nu vor fi reflectate aici dacă acestea s-au acumulat în luna în curs. Motivul este că nu aţi fost facturat pentru acestea încă. Aceasta înseamnă că nu trebuie încă achitate.
  • Fiecare factură are o dată a scadenţei diferită, însă toate trebuie achitate imediat ce sunt emise. Factura este restantă dacă nu aţi achitat suma facturată în întregime înaintea datei scadenţei.
  • O plată reduce suma datorată numai după ce este asociată anumitor facturi. Dacă nu ne putem da seama care sunt plăţile ce corespund unei facturi, plăţile vor fi considerate „neaplicate”. Până când nu aflăm unde trebuie să le aplicăm, nu putem reduce suma datorată.

Plata pentru AdWords

Aveţi la dispoziţie multe opţiuni în ceea ce priveşte plata pentru AdWords. Trebuie însă să reţineţi numai două lucruri atunci când setaţi informaţiile de facturare:
  • Cum plătiţi (setările de plată): acesta este modul în care efectuaţi plăţi. În cadrul programului AdWords, puteţi efectua plăţi înainte de afişarea anunţurilor (plăţi manuale) sau după afişarea anunţurilor, în mod automat (plăţi automate). Anumiți utilizatori sunt eligibili şi pentru o linie de credit Google (facturare lunară).
  • Forma de plată: aceasta este forma de plată utilizată pentru a achita costurile, cum ar fi o carte de credit sau de debit. Forma de plată ar putea fi una disponibilă numai în ţara dvs. şi în moneda pe care aţi selectat-o pentru contul dvs.
După cum ştiţi, în programul AdWords nu există cheltuieli minime impuse. Deşi poate exista o valoare minimă pentru tranzacţie în momentul în care efectuaţi o plată manuală (10 USD în S.U.A.), dvs. deţineţi controlul complet asupra sumei maxime pe care doriţi să o cheltuiţi.
Citiţi mai departe pentru a afla informaţii despre fiecare setare de plată, despre formele de plată şi sfaturi pentru acestea.

Cum plătiţi (setări de plată)

Faceţi clic pe unul dintre linkurile de mai jos pentru a afla mai multe despre fiecare setare de plată.

Plăţile automate (plătiţi după difuzarea anunţurilor)



Plăţile manuale (plătiţi înaintea difuzării anunţurilor)



Facturarea lunară (plata cu ajutorul unei linii de credit)



Forme de plată

O formă de plată poate fi reprezentată de o carte de credit sau de debit, de un cont bancar sau de un transfer de fonduri către Google. Fiecare ţară oferă diferite modalităţi de plată, aşadar consultaţi formele de plată disponibile în ţara dvs.

Sfaturi

  • Dacă setaţi pentru prima dată informaţii de plată şi utilizaţi contul bancar pentru a efectua plăţi, puteţi alege să utilizaţi o carte de credit în timp ce se efectuează verificarea contului dvs. bancar. În acest fel, anunţurile dvs. vor fi difuzate imediat. După verificarea contului bancar, îl veţi putea desemna drept formă de plată principală.
  • Dacă nu doriţi ca anunţurile să fie difuzate imediat după procesarea unei plăţi manuale, întrerupeţi campaniile.
  • Pentru a afla cerinţele privind tranzacţiile minime pentru o anumită monedă şi o anumită ţară, accesaţi identificatorul opţiunilor de plată fereastră nouă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu